„Orașul de sus” al Atenei

Am văzut Atena într-o vizită frugală în mijloc de primăvară. Nu-mi plănuisem nimic, programul nu-mi permitea…Îmi doream doar să mă las surprinsă de oraș, să îl las pe el să vină la mine.

Primitor și călduros, cu străzi înguste și aglomerate, cu mirosul mării la un pas, Atena se îngrămădește la poalele orașului de sus – Acropole. Zeci de cărări întortocheate, taverne și chioșcuri, case și biserici din cărămidă te conduc spre templu.

 

 

DSC01672
Monastiraki
DSC01643
Monastiraki

O vreme cuminte, cu soare ascultător în luna lui martie îți dă voie să te plimbi nestingherit în acest labirint molcom. Ici și colo, tragi cu ochiul la căte o piatră șlefuită de vreme, la câte o ruină adormită la umbra vreunui măslin, obosită de greutatea seculară.

DSC01671

Îmi amintesc sentimentul de pace pe măsură ce înaintam spre Acropole – lăsam în urma mea orașul și oamenii iar în față aveam să descopăr un muzeu imens, sprijinit în coloane de marmură albă.

DSC01669

Priveliștea de pe Acropole îți dă fiori: în depărtare vezi marea care sclipește-n soare, vezi case adormite ținându-se în brațe, coline înverzite și edificii antice.

 

DSC01762

DSC01755DSC01719

DSC01701

Timpul nu se mai scurge aici, ești captiv în lumea zeilor. Lumina soarelui e și ea complice la această reprezentație: îmbracă templul într-un alb sclipitor și te orbește dacă îndrăznești cumva să îți ridici privirea.DSC01735DSC01758

Aproape că am uitat cand am ajuns, cand a apus soarele, ascuns după coloane. Am pornit din nou la drum, lăsând de data asta adormit pe deal „Orașul de sus”. Am mers pe aceleași străzi înguste cu  lumini din felinare atârnate în copaci, cu  oameni porniți la vorbă și mânați din case de pofta vreunui „ceva bun”.

DSC01757DSC01779DSC01847DSC01848

Eu și Atena ne-am împrietenit…ușor și pentru multă vreme.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s