La nord de Bulgaria, la Navodari sau Mamaia

Am fost în week-end la mare. La Marea Neagră, pe litoralul românesc.  Nu mai fusesem din 2007 aici și inițial ne gândisem să mergem la Dunăre, la cazane, dar nici perioada (week-end prelungit cu sărbătoarea Sfintei Marii) și nici zona (puține spații de cazare) nu ne-au fost favorabile.

Așa am ajuns la Mamaia/Năvodari (Vila Noa). Și mă gândesc acum în ce fel pot scrie despre asta și ce impresie mi-am făcut în cele 3 zile de stat cu burta la soare. Deși auzisem „vorbe”, alta e să trăiești pe pielea ta experiența prostului care s-a-ntâlnit cu hoțul.

Imaginea de ansamblu, dezolantă. Cartiere întregi construite în același stil „abramburistic”, unele lăsate de izbeliște, altele complet lipsite de orice dram de frumusețe arhitecturală, aruncate ba la stânga ba la dreapta…Renumitele cluburi unde unii plătesc sume uriașe pentru o noapte de distracție sunt de fapt niște „baloane”, niște clădiri industriale mărginite de bălării și gunoaie zemoase care mustesc la soare. Noi am făcut plajă la Ipanera, în Mamaia Nord. A trebuit să ne facem rezervare pentru șezlonguri (cu o seară înainte!!) pentru că altfel riscam să nu avem unde să ne așezăm, zona liberă fiind foarte îngustă iar noi eram trei familii, cu copii cu tot.

Am plătit la supra preț absolut orice. Începând cu omleta de dimineață care era aproape 20 lei/pers, șezlongul 35 lei/pers, apa și alte nimicuri. Da, e adevărat, nu a fost aglomerat iar plaja era curată. Am avut o mică piscină pentru copii, chiar lângă teresa cu pricina, unde s-au putut bălăci în voie căci marea a fost agitată la un moment dat.

DSC08795 DSC08851

Într-una din seri am dus copiii în parcul de distracții din Mamaia Sud. Una dintre cele mai proaste alegeri pe care am fi putut să o facem! O maaaaaaare adunătură de oameni, care mai de care mai „briz-brizuit”, hoți de buzunare și prost gust nerușinat. O lume modestă și puternic contrastantă cu cea cu care ne obișnuisem la nu mai mult de câțiva kilometri distanță…e drept, kitsch-ul e și el de mai multe feluri!

Am luat un prânz absolut senzațional, în schimb. La Club Nautic Pinguin, în Mamaia. O reminiscență a Epocii de Aur, un loc cu aer de naftalină dar cu mâncare excelentă și cu prețuri mai mult decât rezonabile, absolut firești pentru zilele noastre și pentru locul în care ne aflam. Am mâncat una dintre cele mai bune salate de icre și poate cel mai bun borș pescăresc! Ca să nu mai zic de peștele proaspăt pescuit din Marea Neagră, de hamsiile eviscerate și servite cu un mujdei de usturoi light și alte de-ale gurii de la care cu greu îmi pot lua gândul acum!

1270845_654787407873621_196944113_o 1607031_752458961439798_42727222_n

Le mai promisesem copiilor și o tură cu ski-jet-ul – cum pe mare nu era cazul, și nici buzunarul, am mers la Scoica Land. Copiii s-au ales cu o plimbare pe lac iar noi, mămicile, cu un New York Cheesecake foarte buuuuuun!!

DSC08849

În ultima zi am stat cuminți în Năvodari. Și bine a fost! Prețuri decente și plaja civilizată, cu șezlonguri și umbreluțe. Curat și aici – deci ce motive ai avea să mergi în Mamaia?!?!??

DSC08866 DSC08812

M-aș mai întoarce pe litoralul românesc? Poate că da, la Năvodari…deși la sud, peste graniță, știe deja toată lumea că alternativa este mult mai atractivă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s