Ragaz de week-end la Conacul Bellu

E week-end și e ploaie. Pe geam, văd oameni zgribuliți mergând cu pași repezi, ferindu-se de picăturile reci de apă. Mie mi-e dor de pământ moale și poteci de sat. Și vreau să fug de aici, vreau să îmi miroasă a toamnă autentică, vreau să vad culori țipătoare agățate de copaci și aruncate peste garduri.

Am o idee pentru o escapadă nevinovată (Conacul Bellu, Urlați). Îmi iau hainele și mă urc în mașină. Cam la o oră distanță, în spatele meu, orașul deja e istorie.

Da, miroase a vânt și a ploaie, a frunze căzute și lemn ud. În fața mea, un foișor pe post de anticameră ne primește în cele mai bune straie: pereți proaspăt văruiți, ulcele în vitrine, cufere și porturi tradiționale.

dsc09213-2dsc09221-2dsc09219-2

dsc09223dsc09226-2Mai la deal, o potecă ascunsă între copaci mă duce acolo unde stă conacul. E liniște, doar vântul bate și frunzele cad. În curte-ai mică, mă simt un oaspete demult așteptat. Vreau să mă ascund de ploaie pe verandă și să privesc nestingherită firul ierbii plecat de vânt. Încălțările murdare de noroi le las să se odihnească pe mozaicul din pietre și îmi frec mâinile de frig și nerăbdare…să intru. Privesc lacomă, însă, arcadele văruite în alb strălucitor și ornate cu modele aurii. Îmi dau seama că jocul de culori mă ține în suspans și îmi intrigă și mai mult curiozitatea.

dsc09236-2dsc09238dsc09239-2dsc09242-2

Suntem poftiți în casă. O doamnă dolofană pe post de jupâneasă ne plimbă prin camerele primenite și ne spune povestea locului. Un domn, un nobil cu îndeletniciri alese, el Alexandru Bellu, ne-a lăsat nouă, acești ai neamului, privilegiul de a putea privi spre trecut prin lumina celor prezente aici: mobilier de lemn și catifele, argint, mătase și tablouri. Lui îi plăcea fotografia. Prieten cu Nicolae Grigorescu, aveau, pe lângă artă, o pasiune comună: țăranul român și carul cu boi.

dsc09225-2

Sub casă, domnește vinul. E aici – a venit de pe dealuri, nu de departe. Ținut în butoaie mari de lemn, s-a scurs sub jocul tălpilor de fete mari, neprihănite. Ce priveliște statornică! Mi-a rămas aici gandul, chiar dacă, în fața mea, se întinde din nou ORAȘUL.

Un gând despre “Ragaz de week-end la Conacul Bellu

  1. Excelent. ȘI poveștile și exponatele dar mai ales ansamblul de clădiri. Împreună cu o curte mare, pe timp frumos, nu te lasă să mai pleci. Ai tot sta așteptând cu nerăbdare sa vina argatul boierului de odinioară, și sa te poftească la masa.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s