Șirnea dintre dealuri

Aud cum se plimbă vântul peste firul ierbii uscat; cum tremură țărâna sub greutatea bocancilor mei obosiți de urcușul spre culmea dealului. Și îmi zic: toamna asta este deja pretutindeni, își dă aere de artistă și colorează cu roșu frenetic tot ce i se pune în cale. Zici că lumea, aici sus, peste dealurile astea liniștite, s-a retras la hibernat. Nu e nimeni în jurul meu și cât cuprind cu ochii nu văd decât viața care se pregătește de iernat. Soarele încă e cald și moțăie atârnat pe cer, se sprijină pe gardurile de bârne și pe țiglele caselor.

 

 

Miroase a bălegar și din vale se aud talangele vacilor care pasc nepăsătoare. O voce care le strunește și le mână spre altă culme întrerupe tabloul neclintit. Mă uit după ele, după vaci, și le văd cum se leagănă împovărate de greutatea laptelui din ugere. Și totuși rămân nepăsătoare, deși omul le mustră și le amenință cu ciomagul; se împiedică țăranul, cade și se supără și mai tare.

Mi-am întins picioarele spre vale. Sub mine, pământul e umed și iarba uscată. De aici, de sus, pot să observ cum frunzele de peste tot zboară în rotocoale sub bătaia vântului. E ca o petrecere de bun-rămas. Dansează cu speranța că se vor revedea cu soarele la primăvară.

Așa aș alerga pe ulița asta, dar mi-e frică să nu anin câinii. Un copil se joacă cu mingea – o lovește de peretele casei iar sunetul acesta este singurul care îmi amintește de unde vin. În rest, e numai pace.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s